Skip to content
Poţi să donezi? Pentru a putea deveni donator de sânge, trebuie să îndeplineşti următoarele condiţii:
- vârsta cuprinsă în intervalul 18-60 ani,
- greutate: minim 50 kg,
- tensiune arterială sistolică între 100 şi 180 mmHg si cea diastolica intre 60 si 100 mmHg,
- să nu fi suferit în ultimele 6 luni intervenţii chirurgicale, tatuaje, piercing,
- să nu urmezi tratament medicamentos (antiinflamatoare, contraceptive orale, antibiotice etc),
- femeile să nu fie: însărcinate, în perioada de lăuzie, în perioada menstruală,
- să nu fi consumat grăsimi sau băuturi alcoolice cu cel puţin 48 de ore înaintea donării,
- persoanele peste 50ani sa prezinte de la medicul de familie „Adeverinta de boli cronice”,
- să nu ai/să nu fi avut urmatoarele boli:
- hepatită (B,C);
- TBC;
- sifilis;
- malarie;
- epilepsie;
- bruceloză;
- ulcer;
- diabet zaharat insulinodependent;
- boli de inimă;
- boli de piele;
Înainte de a dona:
- Dimineaţa înainte de recoltare poţi consuma o cană cu ceai sau cafea, un mic dejun puţin consistent, legume, fructe
- Fără proteine, grăsimi (lapte, unt, carne, etc)
- Nu fuma înainte şi după donare cu o oră
Avantajele donării:
- Următoarele analize sunt gratuite: RH; Grupa sanguină; Hepatita B, C; HIV(SIDA); TPHA (siffilis); ALT (probe hepatice).
- Adeverinţa pentru obţinerea unei reduceri de 50% pentru transportul în comun pentru 30 de zile
- 1 zi liberă (în cazul angajaţilor cu carte de muncă)
- Primeşti 7 bonuri de masă
Cât se donează:
- La o donare se recoltează 450 ml de sânge, cantitate ce se reface: ca volum in câteva ore, celular în 2 săptămâni.
Siguranţa:
- Trusa utilizată pentru fiecare donare este sterilă şi de unică folosinţă.
- Nu există riscul contaminării cu HIV, sau alte virusuri.
- Senzaţia de leşin sau oboseală după donare este foarte rar intâlnită.
- Poţi dona doar dacă starea de sănătate îţi permite şi te simţi bine.
- înaintea donării ţi se vor pune câteva întrebări legate de starea de sănătate şi ţi se va face un mic examen medical – hemoglobina, puls, tensiune.
- Rezultatele testelor sunt confidenţiale.